Ploua

Plouă în mine
Cu fluturi coloraţi şi
Cu fericire…

Hartogarii

Injunghiata cu un pumnal de argint,
Eu mor sub neagra balta care o absorb
Si nu voi trai niciodata pentru a vedea ce am ajuns.
Eu nu sangerez nicicand si
Nu mor decat in liniste.
Dupa ce continui sa imi ranesti cadavrul,
Eu nu plang si nu ma razbun
Eu nu rad si nu urlu de fericire
Eu doar stau, asa moarta,
Si imi contemplu restul corpului
Care e inert si nici macar el,
Nu se zvarcoleste.
Iar eu, asa moarta cum sunt,
Nu pot decat sa ma gandesc :
Oare hartiile au cimitire?

Gand I

Viata nu se incapataneaza sa ne arate ceva, nu incearca sa ne provoace sau sa ne duca pe un drum. Ea nu vrea sa ne faca sa suferim sau sa fim fericiti.
Nu noi depindem de viata, ea depinde de noi. Viata doar este sau nu este. Iar noi o traim sau nu. Aceasta particularitate a sa, o face pe cat de minunata pe atat de groaznica.
Viata este...

Basmul meu

Fericirea e un pas care
Il faci atunci cand calci pe cuie.

Flori…fluturi… si…
Dragoni.
Dragonii curcubeului care canta
Si care vin din oala cu aur
De unde s-a scurs copilaria.
Spiridusii rosii cu par verde
Canta totul.
Eu plang, si ud cu ploaie bucata mea de nor.

Flori …fluturi… si…
Dragoni.
Dragonii copilariei,
Cei din basme, care
Imi imprumuta aripi si
Cei care salveaza printese
De printi frumosi.
Dragonii Fericirii
Care canta trista…

Post mortem

Fluturii dansează cu picioruşele lor mici
Pe ochii mei.

Praful de pe aripile lor
mi-a patruns in suflet,
prin sinusuri,
si sufleul meu beat de culoare
a murit de fericit…

Nu vreau sa fiu nemuritoare,
vreau sa mor, dar nu acum,
ci intr-o zi in care
ma voi putea privi in oglinda apei
si voi putea spune
“Merit ca fluturii sa danseze cu piciorusele lor mici
Pe ochii mei,
Si sunt fericita”

Oamenii vor spune despre mine
Ca am fost un om bun
Mai ales cand le ofeream cu toata dragostea,
Prajituri…
Si vor plange, si ma vor jeli
Si vor sti ca eu am vrut sa mor,
Stiind ca fluturii au dansat pe ochii mei,
Cu piciorusele lor mici ,
Si ma vor inmormanta
Intr-un sicriu de aripi de fluture viu
Ca sa pot sa zbor …

Delirul

Ingerul meu,
Ridica-mi sufletul
Undeva intre dincoace si dincolo de cer.
Da-mi putere sa fiu omul care nu
Iti frange aripa, zborul…
Straja sufletului meu ,
Aprinde candela din altarul soarelui.
Ura isi infige ghearele
Patate cu morti
In spatele meu.
Smulge-mi de pe umeri
Aripa pacatului care
S-a prins de mine
Si ma impinge in pamant.

O, ingere al meu,
Intre mine si Dumnezeu
E o prapastie
Mai mare decat infernul.
Demoni frumosi
Si miros de suflete putrede
Razbat prin perdeaua
De maini descarnate care ma prind
De poala hainei
Si ma trag spre dincolo de iad;
De ochi de-ai mei
Care ma privesc
Si de urechi din care curge
Sangele suvoi
Ca un rau de inimi.
Mi-am scos un ochi
Sa nu vad cum pacatuiesc altii
Si el s-a intors spre mine.
Acopera-mi ochiul scos
Sa nu vad cum agonia,
Imi smulge din piept venele cave
Si canta la ele
Ca la o vioara sparta.
Fereaca-mi gura sa nu injur viata
Care ma doare pana la ultima secunda,
O, ingere al meu,
Sufletu-mi te canta
Chiar si atunci cand minciuna
Ma spanzura de cuvinte,
Si doare…
Curata-mi ranile lasate de iubire
Pe umeri
Si strange-ma la pieptul tau alb,
Cald,
Ca un piept de mama.

Te iubesc
Chiar si atunci cand prin mine
Curg doar eu…

Idila in orasul cu tramvaie

Trufas, priveai cum mor de cald.

Mi-ai taiat un deget

Prin care mi s-a scurs tot sufletul:

"Orasul nostru nu are racoare,

Doar tramvaie care taie degete!"

Si ai ras...

Te-ai plimbat nestingherit prin inimile mele.

De durere de picioare

Te-ai descaltat de glezne

Si le-ai pus in punga,

A spus ca poti sa mergi in maini

Pana cand, degetele umflate,

Arse si tocite s-au desprins,

Si s-au rostogolit in Styx.

Ai ras fara gingii.

Ti-ai fi dat un ochi albastru sa poti scapa

Din fata tramvaiului

Care zbura spre necunoscutul de tine

Si ti-ai fi pus pielea in bat

Doar sa mai traiesti o secunda.

Te priveam cum te chinui

Si calcam peste buzele-ti care

Se coceau ca merele pe asfalt :

"Orasul nostru nu are racoare,

Doar tramvaie care dau peste necunoscuti..."

Si am zambit.