miercuri, 16 iulie 2008

Pentru doua poete cucuiete

Pentru RALUCA , pentru ca ziua ei a fost pe 10 iulie( cu scuzele de rigoare ca am intarziat) si pentru PAULA (pentru ca ziua ei e azi)>:D< . Va doresc tot ce se doreste in asemenea imprejurari , multe zambete, carti, inspiratie, multe rasarituri si apusuri, plimbari prin Cismigiu(trebuie sa te ducem cu noi Paula), soare, ploi de vara, discutii filozofice... "As vrea sa ne reintalnim pe acelasi raft" (cintand-o pe Raluca) si as vrea sa mai avem si peste 100 de ani, povesti ca si cele din pauze( atunci vom putea depana amintiri ca si vechii sagetatori).

Blestem


Simt cum se scurg toti fluturii lumii

În sufletul meu

Şi cum se cuibăresc acolo, fără să vrea

Să mai iasă

Locuiesc acolo ca într-o poiană verde,

Dar vor pleca...

Tu mi-ai învăţat poezia să mi se coasă de suflet,

Dar n-am ştiut că odată cu ea

Mi se vor coase de suflet atâţia oameni

Şi te blestem

Să simţi cum se scurg toţi fluturii lumii

În sufletul tău

Şi cum se cuibăresc acolo, fără să vrea

Să mai iasă

Să locuiască acolo ca într-o poiană verde

Şi să nu plece niciodată.

( Pentru Ralu, cu multumiri pentru ca mi-ai spus , atat de entuziasmata de ce urma sa ti se intample dar atat de serioasa , fara sa stii insa cat de mult ma ajuti:"Niciodata sa nu te compari cu nimeni pentru ca nu exista nimeni care sa simta ca si tine!" nu o sa te uit nici cand voi fi batrana:P)




Va fi 17 un număr cu noroc?

Încă vreau să colorez lumea aceasta

Într-un verde fără de sfârşit

Un verde ca soarele

La urma urmei depinde

De lentilele prin care îi priveşti pe toţi!

Încă vreau să fie pământul, un nor prin care

Să putem cădea în fericire.

Vreau să îngrop infinitul în spatele casei

Dar nu mă ascultă.

Încă vreau să închid luna în camera mea

Dar tot fuge pe fereastră.

Vreau să umblu desculţă prin iarba crudă

Şi verde ca şi cum aş fi umbră a

Pământului ca şi cum aş fi lipită prin

Venele mele de pământ

Iar seva lui ar curge fericită şi prin mine...

Vreau să fiţi şi voi umbre fericite ale pământului.

Vreau să prind în palme steluţele şi

Să le privesc cum se joacă

Iar luminiţele din ochi mei,

Să danseze cu ele.

Încă vreau să mă înveţe picăturile de ploaie

Să valsez

Iar toamna când cobor din cer odată cu ele

Să îi molipsesc pe toţi

Cu zâmbete vesele şi nebune.

Sunt şi voi fi chiar şi

Peste 17 ani

Tot un copil .

(Pentru Paula, pentru ca mi-ai adus aminte ce inseamna norii, ploaia si umblatul descult prin iarba si pentru ca mi-ai reamintit ca lampa de pe strada mea functioneaza cu indiferenta, acum pot sa dorm in sfarsit)

Multe imbratisari si multi pupici si multe lacrimi...lacrimi de fericire.

Uneori mi-as dori ca lumea sa fie un inceput fara sfarsit iar oamenii pe care ii cunoastem sa stea lipiti de noi pentru totdeauna...

sâmbătă, 5 iulie 2008

(Titlu provizoriu)Nimic


Am o grămadă de începuturi

Şi nici un sfârşit...

La ce te-oi fi gândit Doamne,

Când m-ai făcut om?

Lumea e prea mare ca să îmi încapă

Toată în suflet.

Puteai să mă faci fir de iarbă,

O insectă sub o talpă de papuc,

Pasăre sub un soare cât de mic,

Orice altceva!

Dar Tu, nu!

Şi pretutindeni unde privesc,

Văd doar începuturi:

Un început de om – neterminat,

Un început de trup,

Un început de viaţa,

Un început de întrebare,

Unul de răspuns...

Toată sunt doar începuturi,

Tu m-ai făcut om...

Dar ce să fac, eu, Doamne

Cu atâtea începuturi şi niciun sfârşit?