Pentru doua poete cucuiete

Pentru RALUCA , pentru ca ziua ei a fost pe 11 iulie( cu scuzele de rigoare ca am intarziat) si pentru PAULA (pentru ca ziua ei e azi)>:D< . Va doresc tot ce se doreste in asemenea imprejurari , multe zambete, carti, inspiratie, multe rasarituri si apusuri, plimbari prin Cismigiu(trebuie sa te ducem cu noi Paula), soare, ploi de vara, discutii filozofice... "As vrea sa ne reintalnim pe acelasi raft" (cintand-o pe Raluca) si as vrea sa mai avem si peste 100 de ani, povesti ca si cele din pauze( atunci vom putea depana amintiri ca si vechii sagetatori).

Blestem

Simt cum se scurg toti fluturii lumii

În sufletul meu

Şi cum se cuibăresc acolo, fără să vrea

Să mai iasă

Locuiesc acolo ca într-o poiană verde,

Dar vor pleca...

Tu mi-ai învăţat poezia să mi se coasă de suflet,

Dar n-am ştiut că odată cu ea

Mi se vor coase de suflet atâţia oameni

Şi te blestem

Să simţi cum se scurg toţi fluturii lumii

În sufletul tău

Şi cum se cuibăresc acolo, fără să vrea

Să mai iasă

Să locuiască acolo ca într-o poiană verde

Şi să nu plece niciodată.

( Pentru Ralu, cu multumiri pentru ca mi-ai spus , atat de entuziasmata de ce urma sa ti se intample dar atat de serioasa , fara sa stii insa cat de mult ma ajuti:"Niciodata sa nu te compari cu nimeni pentru ca nu exista nimeni care sa simta ca si tine!" nu o sa te uit nici cand voi fi batrana:P)

Va fi 17 un număr cu noroc?

Încă vreau să colorez lumea aceasta

Într-un verde fără de sfârşit

Un verde ca soarele

La urma urmei depinde

De lentilele prin care îi priveşti pe toţi!

Încă vreau să fie pământul, un nor prin care

Să putem cădea în fericire.

Vreau să îngrop infinitul în spatele casei

Dar nu mă ascultă.

Încă vreau să închid luna în camera mea

Dar tot fuge pe fereastră.

Vreau să umblu desculţă prin iarba crudă

Şi verde ca şi cum aş fi umbră a

Pământului ca şi cum aş fi lipită prin

Venele mele de pământ

Iar seva lui ar curge fericită şi prin mine...

Vreau să fiţi şi voi umbre fericite ale pământului.

Vreau să prind în palme steluţele şi

Să le privesc cum se joacă

Iar luminiţele din ochi mei,

Să danseze cu ele.

Încă vreau să mă înveţe picăturile de ploaie

Să valsez

Iar toamna când cobor din cer odată cu ele

Să îi molipsesc pe toţi

Cu zâmbete vesele şi nebune.

Sunt şi voi fi chiar şi

Peste 17 ani

Tot un copil .

(Pentru Paula, pentru ca mi-ai adus aminte ce inseamna norii, ploaia si umblatul descult prin iarba si pentru ca mi-ai reamintit ca lampa de pe strada mea functioneaza cu indiferenta, acum pot sa dorm in sfarsit)

Multe imbratisari si multi pupici si multe lacrimi...lacrimi de fericire.

Uneori mi-as dori ca lumea sa fie un inceput fara sfarsit iar oamenii pe care ii cunoastem sa stea lipiti de noi pentru totdeauna...

(Titlu provizoriu)Nimic

Am o grămadă de începuturi

Şi nici un sfârşit...

La ce te-oi fi gândit Doamne,

Când m-ai făcut om?

Lumea e prea mare ca să îmi încapă

Toată în suflet.

Puteai să mă faci fir de iarbă,

O insectă sub o talpă de papuc,

Pasăre sub un soare cât de mic,

Orice altceva!

Dar Tu, nu!

Şi pretutindeni unde privesc,

Văd doar începuturi:

Un început de om – neterminat,

Un început de trup,

Un început de viaţa,

Un început de întrebare,

Unul de răspuns...

Toată sunt doar începuturi,

Tu m-ai făcut om...

Dar ce să fac, eu, Doamne

Cu atâtea începuturi şi niciun sfârşit?

Dorinţă

Vreau să mă prind de margini de foi
cum se prind sinucigaşii
de margini de viaţă...
să pot să am în mine puterea
de a ucide un vis atunci
când nu îl pot împlini .să nu cruţ
visele celorlalţi doar pentru a-l ucide
e un lux care
şi-l permit doar zeii;
falşi, prin cuvinte şi prin curgerea timpului
oamenii mă spânzură în fiecare secundă
din ochi îmi curge proaspătă cerneala neagră
şi sângele care nu mai are pe unde să iasă,
odată ce scaunul mi-a alunecat de sub picioare,
mi se prelinge pe mâna stânga în care
nu am ştiut să ţin niciodată stiloul.
trăieşte-mă prin tine, lume tristă,
să mă pot transforma până în 2036
în umbră
şi translucidă să încerc să te părăsesc
pentru că atât de umană, nu pot.

Cartografie

Ma vezi?
din perdele prea vechi ale bunicii nu a ramas prea mare lucru

Stiu doar ca ma inveleam in ele

Eram atat de concentrata sa devin un cocon incat

Nu simteam nimic .

Nici acum nu ma vezi?
va mai trece catva timp pana cand

Eu ma voi inveli in gaurile din perdeaua noastra

E mancata de molii si mama

Le-a cusut aripile cu resturi

Acum avem o perdea care miroase a putred

Imposibil, nici acum nu ma vezi?

mi-a fost greata de mirosul dulceag al aripilor vechi

si am fugit in nefiinta.

Acolo, stau si beau ceai cu destinul,

Il mai trisez uneori la black-jack

Si ma joc cu viata

Nici nu mai stiu sa numar prabusirile in pamant

Trupul mi-e plin de vanatai si

Doar ochii mi-au ramas asa cum au fost

Caprui, fara urma de pupila sau de iris,

Doar albi, ca si trandafirii japonezi.

Ploua

Plouă în mine
Cu fluturi coloraţi şi
Cu fericire…

Hartogarii

Injunghiata cu un pumnal de argint,
Eu mor sub neagra balta care o absorb
Si nu voi trai niciodata pentru a vedea ce am ajuns.
Eu nu sangerez nicicand si
Nu mor decat in liniste.
Dupa ce continui sa imi ranesti cadavrul,
Eu nu plang si nu ma razbun
Eu nu rad si nu urlu de fericire
Eu doar stau, asa moarta,
Si imi contemplu restul corpului
Care e inert si nici macar el,
Nu se zvarcoleste.
Iar eu, asa moarta cum sunt,
Nu pot decat sa ma gandesc :
Oare hartiile au cimitire?

Gand I

Viata nu se incapataneaza sa ne arate ceva, nu incearca sa ne provoace sau sa ne duca pe un drum. Ea nu vrea sa ne faca sa suferim sau sa fim fericiti.
Nu noi depindem de viata, ea depinde de noi. Viata doar este sau nu este. Iar noi o traim sau nu. Aceasta particularitate a sa, o face pe cat de minunata pe atat de groaznica.
Viata este...