Se afișează postările cu eticheta pentru prieteni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pentru prieteni. Afișați toate postările

joi, 16 octombrie 2008

Manual de cusut suflete



Învăţaţi-mă oameni,
Biologia sufletelor pereche!
Mi-aş lipi de mine toţi oamenii dragi
Cu riscul de a-i purta după mine toată viaţa
Cu riscul de a-mi transforma sufletul într-o lume
I-aş adăposti sub streaşina palmei de deasupra genelor
Atunci când marea îmi intră în ochi
Şi atunci când “aproapele” ne aşteaptă
După “departele” care ne lungeşte azi-ul şi mâine-le
Şi care ne gâtuie zgomotos trecutul.
Aş purta în braţe toate privirile din parc,
Dintr-un pahar de suc şi dintr-un cer plin de ploaie,
Toată viaţa chiar dacă m-ar durea braţele,
Chiar dacă degetele mi s-ar preface în suflete
De la atâtea priviri.
Aş agăţa “caldul” într-un cui,
Să ne acoperim când ne apucă “frigul”.
Nu îmi mai spuneţi să-mi economisesc zâmbetele,
Îmbrăţişările, privirile...
Fericirea nu mă vizitează foarte des.


pentru Ale, Sandra şi Geo, cu mult drag

miercuri, 16 iulie 2008

Pentru doua poete cucuiete

Pentru RALUCA , pentru ca ziua ei a fost pe 10 iulie( cu scuzele de rigoare ca am intarziat) si pentru PAULA (pentru ca ziua ei e azi)>:D< . Va doresc tot ce se doreste in asemenea imprejurari , multe zambete, carti, inspiratie, multe rasarituri si apusuri, plimbari prin Cismigiu(trebuie sa te ducem cu noi Paula), soare, ploi de vara, discutii filozofice... "As vrea sa ne reintalnim pe acelasi raft" (cintand-o pe Raluca) si as vrea sa mai avem si peste 100 de ani, povesti ca si cele din pauze( atunci vom putea depana amintiri ca si vechii sagetatori).

Blestem


Simt cum se scurg toti fluturii lumii

În sufletul meu

Şi cum se cuibăresc acolo, fără să vrea

Să mai iasă

Locuiesc acolo ca într-o poiană verde,

Dar vor pleca...

Tu mi-ai învăţat poezia să mi se coasă de suflet,

Dar n-am ştiut că odată cu ea

Mi se vor coase de suflet atâţia oameni

Şi te blestem

Să simţi cum se scurg toţi fluturii lumii

În sufletul tău

Şi cum se cuibăresc acolo, fără să vrea

Să mai iasă

Să locuiască acolo ca într-o poiană verde

Şi să nu plece niciodată.

( Pentru Ralu, cu multumiri pentru ca mi-ai spus , atat de entuziasmata de ce urma sa ti se intample dar atat de serioasa , fara sa stii insa cat de mult ma ajuti:"Niciodata sa nu te compari cu nimeni pentru ca nu exista nimeni care sa simta ca si tine!" nu o sa te uit nici cand voi fi batrana:P)




Va fi 17 un număr cu noroc?

Încă vreau să colorez lumea aceasta

Într-un verde fără de sfârşit

Un verde ca soarele

La urma urmei depinde

De lentilele prin care îi priveşti pe toţi!

Încă vreau să fie pământul, un nor prin care

Să putem cădea în fericire.

Vreau să îngrop infinitul în spatele casei

Dar nu mă ascultă.

Încă vreau să închid luna în camera mea

Dar tot fuge pe fereastră.

Vreau să umblu desculţă prin iarba crudă

Şi verde ca şi cum aş fi umbră a

Pământului ca şi cum aş fi lipită prin

Venele mele de pământ

Iar seva lui ar curge fericită şi prin mine...

Vreau să fiţi şi voi umbre fericite ale pământului.

Vreau să prind în palme steluţele şi

Să le privesc cum se joacă

Iar luminiţele din ochi mei,

Să danseze cu ele.

Încă vreau să mă înveţe picăturile de ploaie

Să valsez

Iar toamna când cobor din cer odată cu ele

Să îi molipsesc pe toţi

Cu zâmbete vesele şi nebune.

Sunt şi voi fi chiar şi

Peste 17 ani

Tot un copil .

(Pentru Paula, pentru ca mi-ai adus aminte ce inseamna norii, ploaia si umblatul descult prin iarba si pentru ca mi-ai reamintit ca lampa de pe strada mea functioneaza cu indiferenta, acum pot sa dorm in sfarsit)

Multe imbratisari si multi pupici si multe lacrimi...lacrimi de fericire.

Uneori mi-as dori ca lumea sa fie un inceput fara sfarsit iar oamenii pe care ii cunoastem sa stea lipiti de noi pentru totdeauna...

vineri, 4 aprilie 2008

Oameni si copaci






Nu stiu cine sunt dar
Voi tacea…
Satula sa mai lupt cu mori de vant
Care nu vor sa ma observe,
Voi tacea…
Credeam ca noi, avem o lume proprie
In care doar copiii si copacii pot intra
Astfel incat niciunul sa nu fie singur.

Si eram doar noi,
Cei cativa care sunt legati de copacii proprii
Asa cum sunt altii legati de viata lor

Copacul meu nu a tradat pe nimeni
Doar tu, prin calitatea ta de om,
Te-ai ridicat
Ai crezut ca incepi sa te desprinzi
Si ai plecat singura in lume
Cu copacul tau legat de mana…

Daca vrei, poti sa te intorci,
Poarta e mare si e deschisa larg,
Din cauza ta,
Oameni fara copaci, intra si ies din lumea noastra,
Copacii s-au sinucis de singuratate
Cu scoartele scrijelite…
Tu sti ca poti sa vii oricand in lumea ta si totusi,
Nu vii.

26 februarie 2008
(pt. Iulia)

Instructor de zbor


Strig si nu ma aude nimeni…
Universul e atat de gol
Incat vidul din el plange
Si lacrimile lui cad pe pamant
Sub forma de ploi acide care ne topesc
Madularele sufletului.
Atmosfera noastra e toxica pentru noi,
Vrei sa ne mutam in luna?Sau mai departe de Pamant?Suntem restul dintr-o gaura neagra,
Bucati din noi umplu Universul bolnav

Vino, Terra isi va plange fii
In curand lacrimile ei vor inunda vidul
Dar oare, fii isi vor plange Terra?
tie frig?Ne putem muta pe Marte
Iar daca e prea aproape de Pamant
Ne putem, arunca direct in soare…
Vrei?Aripile noastre nu sunt din smoala
Icar e cel mai prost instructor de zbor…


15 martie 2008
(pentru Ale)