Învăţaţi-mă oameni,
Biologia sufletelor pereche!
Mi-aş lipi de mine toţi oamenii dragi
Cu riscul de a-i purta după mine toată viaţa
Cu riscul de a-mi transforma sufletul într-o lume
I-aş adăposti sub streaşina palmei de deasupra genelor
Atunci când marea îmi intră în ochi
Şi atunci când “aproapele” ne aşteaptă
După “departele” care ne lungeşte azi-ul şi mâine-le
Şi care ne gâtuie zgomotos trecutul.
Aş purta în braţe toate privirile din parc,
Dintr-un pahar de suc şi dintr-un cer plin de ploaie,
Toată viaţa chiar dacă m-ar durea braţele,
Chiar dacă degetele mi s-ar preface în suflete
De la atâtea priviri.
Aş agăţa “caldul” într-un cui,
Să ne acoperim când ne apucă “frigul”.
Nu îmi mai spuneţi să-mi economisesc zâmbetele,
Îmbrăţişările, privirile...
Fericirea nu mă vizitează foarte des.
pentru Ale, Sandra şi Geo, cu mult drag
