Poezie despre mare

Când m-am născut,
Dumnezeu mi-a luat de pe plajă, picioarele
Dar nu le-a şters bine
Şi acum port în paşi, nisipul.
Mi-a adus de pe stânci, mâinile
Dar nu le-a cusut suficient
Şi acum sângerez a piatră.
Mi-a luat dintr-un apus, ochii
Dar nu i-a spălat
Şi acum strălucesc a soare.
Mi-a cules dintre scoici, părul
Dar nu l-a pieptănat prea bine
Şi adun lumină mai tare decât plaja.
Mi-a scos din apă, sufletul
Dar nu l-a uscat
Şi acum port marea în el.

Când m-am născut,
Dumnezeu mi-a dat aripi de fluture albastru
Dar a uitat să le taie la timp
Şi acum ştiu să zbor.




Cu mult drag, pentru Ana. Cu speranta ca urmatoarele volume care le vom cara dupa noi prin tot Bucurestiul, sau doar jumatate:D din Bucuresti, vor fi ale tale:*. La multi ani domnul meu cu "d" mic>:D<

...

Noi ne-am schimbat şi avem degete subţiri
Nu ştim cum să ne ţinem de mână
Pentru că umbrele noastre se întrepătrund
Şi ne pierdem materia...
Noi ne-am schimbat şi avem suflete păpuşi
Eu mă joc cu sufletul tău, şi tu cu al meu...
Noi ne-am schimbat şi avem ochi oglinzi
Privirile noastre se pierd în neştire...
Îmbrăţişările s-au transformat în ceruri de neatins,
Ce să-ţi fac eu dacă
Noi ne-am schimbat şi avem picioare lungi?
Nu ne mai ajungem unul la gura altuia...


Poezie de suflet pentru ca e atat de "eu"...Nu are titlu pentru ca... nu are.

Dupa o indelungata pauza am revenit cu un sfarsit. Vara nu mai trece...m-am plictisit de ea, de soarele ei care arde, de caldura asta infernala...Imi vreau toamna, sa vina odata si sa ploua cu frunze, cu picaturi mari de ploaie asa cum doar toamna stie...

***

Azi e o zi speciala... mi-au murit fluturii . Azi am scris ultima poezie despre ei. O sa ii port mereu in suflet, in umeri, o sa ii iubesc cu toata fiinta mea, poate mai mult decat i-am iubit vreodata dar toata nebunia asta trebuie sa inceteze, ieri mi-a murit un fluture in palma...

Azi fluturii mei au murit

De azi nu mai scriu despre fluturi...

Ieri mi-a murit în palmă

Ultimul fluture al verii

Am să urăsc întotdeauna vara

Pentru că întotdeauna

Voi simţi miros de fluturi putrezi

În mirosul verii

Fluturele mi s-a lipit de palmă

Şi îi port cadavrul pretutindeni

Scriu numai despre el şi

Îl desenez noaptea pe cer,

De un an de când s-a născut în umărul meu

Primul fluture al verii

Am învăţat să zbor

Iar acum ...

Nu mai am ce să fac decât să

Îl las să moară cu picioarele chircite la piept

De atâta fericire câtă a trăit

Prin mine

Şi de atâta tristeţe care ia uscat ochii...

De azi n-o să mai scriu despre fluturi

Voi tăcea şi voi sorbi liniştită din ceai

În timp ce moliile îmi vor mânca bucata de palmă

Cum au mâncat cadavrul fluturelui

Fără aripi şi fără ochi.

De azi nu o să mai scriu despre fluturi...

Te urăsc vară pentru că

Mi-ai ucis toţi fluturii şi mi-ai tăiat aripile!

Oare de ce toamna nu are fluturi?

8 septembrie 2008