Promovez lectura

Stiu ca e cam tarziu pentru concurs, dar niciodata nu e prea tarziu sa promovezi lectura. In hazardul unora ca nu se mai citeste, apropo asta a ajuns sa fie deja un cliseu, s-au trezit niste oameni, si bine au facut, sa promoveze lectura. Mie nu mi se pare ca nu se mai citeste, totul depinde de masa de oameni spre care iti intorci privirea si deseori se citesc cartile bune. Din pacate parca odata cu trecerea generatiei noastre, a trecut si vremea cartilor, a cititului cartilor, nu pe net, petru ca pe net se citeste excesiv poate, ci a cartilor propriu-zise pe care le poti citi cu sufletul, cu degetele, cu urechile, cu toate simturile de care dispui. Nu voi spune la ce te ajuta lectura pentru ca s-a spus deja de prea multe ori, dar voi spune la ce te ajuta lipsa ei.
Fara lectura se ajunge fie la tacere, fie la a vorbi mult si prost. Fara un dram de lectura nu prea ai de unde sa primesti unele idei, cuvinte, de care sa te poti folosi in vorbirea curenta. E bine sa citesti, nu doar pentru ca vei avea un vocabular mai dezvoltat sau mult cautata cultura generala, ci si datorita faptului ca prin sentimentele pe care le desprinzi de la un autor, iti largesti propria "paleta" de sentimente si, in plus, contribui la experienta de viata teoretica.
Nu consider ca ma aflu in masura sa spun ce carti sunt bune sau ce carti nu sunt bune, nu cred ca am intalnit vreo carte care sa nu imi placa deloc. In fiecare am gasit cate ceva si in fiecare caut ceva sa imi placa. De asemenea, nu cred ca un gen de literatura e mai "slab" decat altul sau ca nu ar merita sa fie citit. Fiecare e liber sa citeasca ce si cat vrea atata timp cat citeste.


Printre ultimele carti lecturate se numara "Adam si Eva", romanul lui Liviu Rebreanu. Da, imi place literatura rusa, franceza, germana, atat cat cunosc din ele, dar sunt o infocata sunstinatoare a literaturii romane. Nu imi place cand cineva dispretuieste literatura noastra, mai ales cand nu a citit-o. Sunt de parere ca avem multi scriitori(e un cuvant pentru toata categoria de oameni ai cuvintelor) cu opere valoroase, cu un condei bun, chiar foarte bun, pe care ar trebui sa ii citim. Degeaba ne tot plangem ca nu avem valori, ca Romania e o tara de nimic, daca noi nu stim sa ii apreciem si sa ii promovam pe oamenii, oameni in adevaratul sens al cuvantului, pe care ii avem.
Sa revenim la Liviu Rebreanu, pentru ca as putea vorbi ore in sir despre valorile pe care nu le recunoastem si nu le promovam. Nu ii cunosc toata opera, am citit de el doar vreo patru romane, si pana sa ajung la acesta din urma, nu am crezut ca voi gasi in opera lui unul care sa ma impresioneze mai mult decat Padurea spanzuratilor. Poate ca unora dintre voi nu vi se pare mare lucru, am citit Padurea spanzuratilor acum vreo doi ani, dar sentimentele pe care le-am avut, in timpul si dupa finalizarea lecturii au fost halucinante. Adam si Eva mi-a fost recomandata anul trecut de catre ghidul de la Casa Memoriala "Liviu Rebreanu" si prin intermediul mamei, cartea a intrat in posesia mea. Romanul are INCEPUTUL, SFARSITUL si, intre ele, alte sapte capitole. INCEPUTUL mi-a atras atentia doar prin prezenta constanta a cifrei sapte si prin prezentarea unei anumite idei(nu v-o spun), dar nu m-am asteptat la ceea ce urma. Am ramas impresionata de forta descrierilor, de personaje, de simbolistica...cam tot. Evit sa va dau detalii referitoare la continut, dar cred ca inteleg de ce Liviu Rebreanu a avut o preferinta pentru acest roman. Te poarta prin mitologii si culturi atat de diferite incat, la un moment dat, ametesti, nu mai stii ce, cine, dar, mai ale unde si cand s-a intamplat? Iti ofera o multitudine de simtiri pe parcursul citirii, doar in Crima si pedeapsa mi s-a mai intamplat sa traiesc atat de intens ceea ce citeam. Aceasta carte are cu siguranta ceva din mistica indiana, iar pentru a o intelege mai bine, va recomand sa cititi inainte, Arta de a muri de Mircea Eliade .
Sper ca pseudorecenzia mea va v-a indemna sa cititi romanul.
Acestea fiind spuse... "Cititi, este fantana cunoasterii!"

P.S. : Pentru doleante si petitiuni lasati un comentariu(sau chiar mai multe)

diverse(2)sau fragmente din ziua de ieri

Am ajuns la concluzia ca e bine sa aduni fragmente si sa le pui la un loc cu orice mai ai, pentru a evita pierderea irecuperabila a lucrurilor frumoase.
E binecuvantata vacanta, sa o petreceti fain, sa va relaxati/distrati/ simtitit bine/ amintiti de altii si de voi/ realizati planurile pe care vi le-ati facut! Vara sa va fie vara, nu prea calda(ce-i prea mult strica), vara mea sa aiba ploi multe, a voastra soare bland.
Succes celor care au de dat BACU'!
Pana una alta, fragmente din ziua de ieri:








P.S.: Multumesc oamenilor care au intrat in viata mea de vreo cateva saptamani si celor care au reintrat in viata mea, la urma urmei suntem facuti din oamenii pe care ii cunoastem.
P.P.S.: Merci Ale, pentru ieri>:D<

(Titlu provizoriu)Nimic

Am o grămadă de începuturi

Şi nici un sfârşit...

La ce te-oi fi gândit Doamne,

Când m-ai făcut om?

Lumea e prea mare ca să îmi încapă

Toată în suflet.

Puteai să mă faci fir de iarbă,

O insectă sub o talpă de papuc,

Pasăre sub un soare cât de mic,

Orice altceva!

Dar Tu, nu!

Şi pretutindeni unde privesc,

Văd doar începuturi:

Un început de om – neterminat,

Un început de trup,

Un început de viaţa,

Un început de întrebare,

Unul de răspuns...

Toată sunt doar începuturi,

Tu m-ai făcut om...

Dar ce să fac, eu, Doamne

Cu atâtea începuturi şi niciun sfârşit?

Dorinţă

Vreau să mă prind de margini de foi
cum se prind sinucigaşii
de margini de viaţă...
să pot să am în mine puterea
de a ucide un vis atunci
când nu îl pot împlini .să nu cruţ
visele celorlalţi doar pentru a-l ucide
e un lux care
şi-l permit doar zeii;
falşi, prin cuvinte şi prin curgerea timpului
oamenii mă spânzură în fiecare secundă
din ochi îmi curge proaspătă cerneala neagră
şi sângele care nu mai are pe unde să iasă,
odată ce scaunul mi-a alunecat de sub picioare,
mi se prelinge pe mâna stânga în care
nu am ştiut să ţin niciodată stiloul.
trăieşte-mă prin tine, lume tristă,
să mă pot transforma până în 2036
în umbră
şi translucidă să încerc să te părăsesc
pentru că atât de umană, nu pot.

Cartografie

Ma vezi?
din perdele prea vechi ale bunicii nu a ramas prea mare lucru

Stiu doar ca ma inveleam in ele

Eram atat de concentrata sa devin un cocon incat

Nu simteam nimic .

Nici acum nu ma vezi?
va mai trece catva timp pana cand

Eu ma voi inveli in gaurile din perdeaua noastra

E mancata de molii si mama

Le-a cusut aripile cu resturi

Acum avem o perdea care miroase a putred

Imposibil, nici acum nu ma vezi?

mi-a fost greata de mirosul dulceag al aripilor vechi

si am fugit in nefiinta.

Acolo, stau si beau ceai cu destinul,

Il mai trisez uneori la black-jack

Si ma joc cu viata

Nici nu mai stiu sa numar prabusirile in pamant

Trupul mi-e plin de vanatai si

Doar ochii mi-au ramas asa cum au fost

Caprui, fara urma de pupila sau de iris,

Doar albi, ca si trandafirii japonezi.

Ploua

Plouă în mine
Cu fluturi coloraţi şi
Cu fericire…

Hartogarii

Injunghiata cu un pumnal de argint,
Eu mor sub neagra balta care o absorb
Si nu voi trai niciodata pentru a vedea ce am ajuns.
Eu nu sangerez nicicand si
Nu mor decat in liniste.
Dupa ce continui sa imi ranesti cadavrul,
Eu nu plang si nu ma razbun
Eu nu rad si nu urlu de fericire
Eu doar stau, asa moarta,
Si imi contemplu restul corpului
Care e inert si nici macar el,
Nu se zvarcoleste.
Iar eu, asa moarta cum sunt,
Nu pot decat sa ma gandesc :
Oare hartiile au cimitire?

La fel ca toata lumea...

Soarele a rasarit, aerul e dulce ...si mi-am facut si eu blog. Nu ma pot abtine, azi am cunoscut oameni geniali si am avut ocazia sa le multumesc celor care ii cunosc deja. Probabil ca va intrebati ce ii face atat de speciali?
Ei bine, nu va chinuiti pentru ca raspunsul complet nu il stiu nici eu. Sunt speciali, pentru ca mi-au influentat si continua sa imi influenteze viata, pentru ca reusesc sa vada in lume ceva mai mult decat banul si haina, ei reusesc sa vada in sufletele lor si ale celor din jur, in sufletul lumii. Ii iubesc foarte mult si ii respect dar nu le voi da numele. Ei stiu cine sunt, asta este cel mai important. Nu ma intrebati de unde dar stiu. Chiar daca nu le-o spun, sufletul meu le transmite acest sentiment bizar care ma leaga de ei.
Daca as construi cate o statuie pentru fiecare, as avea propriul meu oras.
Oricat de mult as indragi aceste persoane, nu ma pot apropia de ele. M-am inchis intr-o vitrina; nu din narcisism sau egoism ci din frica. Mi-e frica de ce ar putea pati sufletul meu daca vreodata as deschide usa vitrinei. Asa ca... stau in vitrina si privesc oamenii din lumea asta mare. Oare cand voi creste, cand ma voi maturiza voi fi atat de inconstienta sa ies?